Cine ai fi fără convingerile care te limitează?

Cele mai multe dintre gândurile tale sunt moștenite, nu alese. E timpul să faci curățenie!

Există o voce în mintea ta care nu e mereu blândă. Poate că îți șoptește că nu ești suficient de bun, că ceilalți sunt mai capabili sau că lumea e un loc nedrept. Poate că te corectează constant, îți anticipează eșecurile și îți amintește, uneori brutal, de greșelile trecutului. Dar ce se întâmplă dacă această voce nu este cu adevărat a ta?

Alain de Botton explică simplu și profund că vocea interioară este, de fapt, o voce exterioară pe care ai interiorizat-o. Încă de la începutul vieții, suntem ființe poroase, absorbind cuvintele, tonul și judecățile celor din jur. Așa cum învățăm să vorbim fără să ne dăm seama, învățăm și limbajul emoțional al celor care ne-au crescut. Dacă părinții tăi erau critici, dacă profesorii sau prietenii ți-au pus la îndoială valoarea, este foarte probabil ca acum să îți vorbești cu aceeași asprime.

Și totuși, ai puterea să rescrii această voce.

Primul pas este să o recunoști. Nu este ușor. Nu îți va spune „eu sunt vocea care îți sabotează încrederea”, ci se va infiltra subtil în gândurile tale zilnice, dându-ți impresia că este realitatea. De aceea, trebuie să o scoți la lumină. O metodă simplă, dar puternică, este completarea propozițiilor automate: „Eu sunt…”, „Lumea este…”, „Oamenii sunt…”. Când scrii răspunsurile fără să te gândești prea mult, ceea ce iese la suprafață poate fi surprinzător. Poate că ai în tine convingerea că „oamenii sunt nepăsători” sau că „dacă sunt sincer, ceilalți mă vor părăsi”. Aceste idei, odată exprimate, pot fi examinate.

De unde vin? De ce ai ajuns să crezi asta? Sunt cu adevărat ale tale sau sunt moșteniri neconștiente?

Odată ce îți identifici convingerile, îți poți oferi permisiunea să le schimbi. Nimeni nu învață o limbă nouă în câteva zile, iar emoțiile nu fac excepție. Când cineva începe să învețe italiană, de exemplu, va avea momente de frustrare, de confuzie, de greșeli. Dar asta nu înseamnă că nu poate deveni fluent. Schimbarea vocii interioare este un proces asemănător – necesită timp, practică și, cel mai important, blândețe față de tine însuți.

Un alt instrument esențial este limbajul. Avem tendința de a subestima puterea cuvintelor pe care le folosim, dar acestea nu doar că ne exprimă gândurile, ci le și modelează. Oamenii care își îmbogățesc vocabularul emoțional au mai mult control asupra propriilor trăiri. Să ai un cuvânt precis pentru ceea ce simți înseamnă să ai și o ancoră pentru acea emoție, să o faci tangibilă. În psihoterapie, asta este esențial. Nu doar că îți dai voie să simți, dar și îți creezi un sistem prin care să înțelegi și să gestionezi ce simți.

Uneori, însă, evităm să simțim pe deplin. Este natural. În fața unor emoții prea puternice, există tendința de a ne disocia, de a le îngropa sau de a le ascunde sub muncă excesivă, sport intens, distrageri sau chiar spiritualitate exagerată. Problema nu este în aceste activități în sine, ci în modul în care le folosim pentru a evita ceea ce trebuie să procesăm. Terapia, spre exemplu, aduce în prim-plan o oglindă diferită: cineva care îți pune întrebări pe care poate nu ai știut să ți le pui singur.

Când înveți să îți asculți vocea interioară cu un filtru critic, începi să-ți dai seama că multe dintre convingerile tale nu sunt neapărat adevărate. Doar pentru că o voce din trecut ți-a spus că nu ești suficient nu înseamnă că trebuie să continui să crezi asta. Ai dreptul să îți editezi povestea. De fapt, maturizarea emoțională înseamnă exact acest lucru: să discerni între ceea ce ai moștenit și ceea ce vrei să păstrezi.

Nu este un proces rapid. Nu este un proces liniar. Dar este unul esențial. Căci, la final, vocea care îți vorbește în minte este vocea pe care o vei auzi toată viața. Ar fi păcat să fie una care te trage în jos, când poate deveni cea care te încurajează să crești.

Nu ești definit de gândurile tale automate. Ești definit de gândurile pe care alegi să le crezi. - Cornel Gabriel Pasăre

Vocea din mintea ta este cel mai puternic narator al vieții tale. Dacă îi permiți să ruleze pe pilot automat, riști să fii prizonierul unor povești care nici măcar nu sunt ale tale. Dar în momentul în care devii conștient de gândurile care îți modelează realitatea, începe procesul de eliberare. Nu trebuie să crezi tot ce îți spune mintea ta – trebuie să o antrenezi să îți vorbească într-un mod care te sprijină, nu care te sabotează. La final, fiecare om trăiește în lumea pe care și-o creează în minte. Alege să o faci una în care merită să trăiești.