Un dar pentru tine… Primul fragment dintr-o carte vie
Dacă nu mai știi cine ești dincolo de roluri, aici începe răspunsul
Uneori avem impresia că trăim, dar de fapt doar trecem prin roluri. Zâmbim când ar trebui să zâmbim, muncim mai mult decât putem pentru a nu fi criticați, oferim pentru a fi iubiți, ne arătăm puternici pentru a nu fi respinși. La suprafață totul pare în ordine, dar înăuntru se naște acel sentiment neliniștitor că lipsește ceva esențial.
Această ruptură nu se vede întotdeauna din afară. Poți părea omul sigur pe el, cel care are răspunsuri și reușește, dar în tăcerea nopții simți că nu ești decât un colaj de fragmente. Într-o zi te trăiește copilul rănit, în alta perfecționistul exigent, în alta adultul responsabil care nu-și mai permite nicio greșeală. Fiecare parte este reală, dar împreună nu formează un întreg. Și atunci apare haosul interior, oboseala care nu trece, golul pe care nu-l poți umple oricât ai adăuga din afară.
Această stare poartă un nume simplu și greu de dus: fragmentare. Este felul în care psihicul nostru a învățat să supraviețuiască atunci când a fost prea greu, dar și felul în care ne-am pierdut contactul cu centrul nostru viu. Și tocmai aici apare paradoxul: ceea ce simțim ca ruptură nu este doar o rană, ci și o chemare. Cioburile nu arată doar cât de sfâșiați suntem, ci și unde trebuie să ne adunăm. Golul nu e doar lipsă, ci și semn că undeva există un întreg care ne așteaptă.
Această descoperire m-a făcut să scriu o carte nouă. Se numește Fragmente de umbră și lumină și e o încercare de a aduce la suprafață nu doar durerile fragmentării, ci și resursele ascunse în ea. Am început să pun în cuvinte ceea ce am trăit și am văzut de atâtea ori: cum părțile ascunse din noi devin umbre care ne conduc din spate, cum măștile strălucitoare pe care le purtăm se transformă în închisori, cum pierderea coerenței ne fură liniștea și sensul. Dar am scris și despre felul în care fiecare fisură poate fi începutul unei întregiri, despre cum umbra ascunde nu doar frică, ci și putere, și despre cum măștile nu sunt doar poveri, ci și indicii ale unei nevoi adânci de autenticitate.
Primul capitol al acestei cărți este gata. L-am numit „Anatomia fragmentării” și este, poate, cea mai sinceră oglindă pe care am reușit s-o pun în fața mea și a celor care citesc. Este un început de drum, dar și o invitație. Dacă vei alege să-l parcurgi, poate vei descoperi propriile tale cioburi și, mai ales, chemarea de a le aduna din nou într-un chip întreg.
👉 Poți citi primul capitol aici: Fragmente de umbră și lumină
Îți ofer acest prim capitol nu ca pe un text încheiat, ci ca pe o invitație. Nu este doar începutul unei cărți, ci și un posibil început pentru tine – un pas către recunoașterea propriilor cioburi, dar și către amintirea că întregul nu a dispărut niciodată. El așteaptă să fie adunat, ascultat și trăit din nou.
Cu gând bun,
Cornel Păsăre